• „Suntem mai buni decât credem, iar dacă cineva ne-ar face să realizăm acest lucru, niciodată nu ne-am mulţumi cu mai puţin.” Kurt Hahn (1886-1974) – fondatorul organizației Outward Bound

Outward Bound Romania este o organizaţie non-profit, specializată în activităţi outdoor (educaţie şi recreere), care a fost înfiinţată în anul 1993 ca membră independentă a organizaţiei mondiale Outward Bound International. De la înfiinţare, Outward Bound România a desfăşurat programe de calitate, adresate în special tinerilor. Principalele programe includ cursuri de dezvoltare personală pentru elevi şi studenţi, cursuri pentru cadre didactice, cursuri de leadership şi cursuri pentru orfani şi tineri dezavantajaţi. Până acum, în cei de peste 25 ani de existență, în jur de 40.000 de tineri au participat la cursurile noastre.

Misiunea Outward Bound

De a ajuta oamenii ca prin experiențe provocatoare într-un mediu nefamiliar să-şi descopere și să-şi dezvolte potențialul lor de a avea grijă de ei înșiși, de alții, și de lumea care îi înconjoară.

ECHIPA NOASTRĂ

Instructorii noştrii deţin calificările cerute de forul internaţional al Outward Bound şi au toate calităţile teoretice şi tehnice necesare pentru a facilita cursurile Outward Bound. Îşi împrospătează şi îşi testează cunoştinţele în fiecare an participând la cursurile interne de recalificare organizate anual.

Fiecare instructor are cunoştinţe de prim ajutor, fiind obligaţi să aibă certificatele necesare.

Pe lângă toate acestea instructorii îşi completează cunoştinţele în alte centre Outward Bound din toată lumea, lucrând pentru perioade determinate în ţări precum: Africa de Sud, Hong-Kong, Singapore, Cehia, Germania, Belgia.

Barabás Tünde

Coordonator programe școlare

Ferencz Dalma

Marketing & PR

Horváth-Kovács Ádám

Director executiv / Instructor

Nagy Levente

Savety manager / Instructor alpinism utilitar

Puskás Réka

Coordonator Centrul OB / Instructor

Samaj Imola

Manager financiar/ Instructor

Szabadi Zsolt

Director programe Outward Bound Professional

Vajda Kinga

Manager proiecte / Instructor

Barabás Miklós

Instructor

Beke Tünde

Instructor

Benedek Lehel

Instructor

Blizik Anitta – Picur

Instructor

Bokor Linda

Instructor

Bokor Tibor

Instructor

Dobák Eszter

Instructor

Ferenczy Barna

Instructor

Incze Anna

Instructor

Magyarosi Bella

Instructor

Marton Laura

Instructor

Péter Attila – Ckoya

Instructor

Péter József

Instructor

Péterfia Klára

Instructor

Rácz Renáta – Pöcök

Instructor

Sőregi Viktória

Instructor

Székely Áron

Instructor

Vargancsik Iringó

Instructor

Ce se spune despre noi

În timpul excursiei am avut parte de multe ocazii în care puteam să văd de ce sunt în stare. Am aflat că pot să vorbesc mai deschis cu oamenii, decât înainte. Îmi place să stau foarte mult cu colegii mei, am început să-i cunosc mai bine şi ei pe mine. Am reuşit să merg mult prin ploaie, chiar dacă nu mi-a plăcut atât de mult.

participant de 15 ani

Aţi ştiut să ascultaţi, nu aţi blamat, nu aţi criticat, aţi încurajat,nu aţi forţat pe nimeni, ne-aţi făcut să ne dămseama de grşeli şide capacităţile noastre singuri, nu aţi predat doar aţi indus anumite comportamente, atitudini. Aţi fost minunaţi!

participant cadrul didactic

Cu ocazia acestei tabere, am descoperit lucruri noi despre mine, cum ar fi abilitatea de a comunica cu ceilalți. Înainte, nu aveam curajul să vorbesc în fața unui public, să îmi exprim punctul de vedere atât de deschis şi pot spune că mi-am dezvoltat acum această abilitate.

participant de 13 ani

Din acest curs am învățat că absolut toata lumea se confruntă cu temeri sau cu momente grele, astfel încât toți trebuie sa ne susținem unii pe alții.

participant de 10 ani

Din momentul în care am ajuns la OUTWARD BOUND ROMANIA am știut, că voi afla lucruri noi despre mine. Am aflat că pot să preiau controlul în momente în care tot grupul se bazează pe mine. Deși mi-a fost extrem de frică să fiu „liderul” grupului, am reușit împreună cu colega mea, să citim harta și busola și să ajungem la destinație.

participant de 17 ani

Abonează-te la newsletter-ul nostru